Utilizam cookie-uri pentru a optimiza functionalitatea site-ului si pentru a imbunatati experienta dumneavoastra. Apasand pe "De acord", sunteti de acord cu utilizarea de cookie-uri pentru analize, continut personalizat si reclame. Daca alegeti sa nu fiti de acord, nu vom folosi cookie-uri in aceste scopuri, ceea ce ar putea afecta experienta dumneavoastra pe site-ul nostru.
ALERTĂ STOC!!!
Dacă dorești să comanzi un produs care nu este în stocul online, scrie-ne pe chat sau prin e-mail contact@econstrukt.ro pentru a-ți confirma termenul de livrare din stocul offline.
X

Puteți compara maxim 4 produse! Primul produs adăugat în lista a fost șters.

Produse
Produse

Ce soluții antimucegai există?

Publicat în: Blog // pe: 05.10.2022

soluții antimucegai

Extrem de frecvent în clădirile slab izolate și în spații lipsite de ventilație, mucegaiul se dezvoltă în locurile cu umiditate în exces, precum în jurul scurgerilor de la acoperișuri, ferestre, țevi sau în băi, bucătării și beciuri. Își poate face apariția pe orice tip de suprafață, de la zidărie, lemn, izolații din gips-carton, până la suprafețe vopsite și tapet, tapițeria canapelei sau covoare.

Mucegaiul este dăunător atât pentru sănătate, cât și pentru suprafețele pe care se dezvoltă, iar pentru a împiedica apariția mucegaiului, pentru întreținere ori pentru curățarea petelor existente de igrasie, se recomandă utilizarea de soluții profesionale. Parcurge acest articol pentru a afla care sunt cele mai bune soluții antimucegai și de ce este important să le folosești.  

De ce trebuie să folosești soluții speciale antimucegai?

Inhalarea sau atingerea sporilor de mucegai poate provoca reacții alergice, inclusiv strănut, rinoree, ochi roșii și erupții cutanate. Pot exista și reacții mai severe, inclusiv dificultăți la respirație sau crize de astm.

Pe de altă parte, pe lângă efectele dăunătoare asupra sănătății, mucegaiul poate afecta suprafața pe care apare. Petele de igrasie vor distruge pereții și tavanul, ceea ce implică reparații care consumă timp și resurse financiare. Un alt exemplu poate fi mucegaiul care se dezvoltă în băi, ceea ce presupune refacerea hidroizolației sau înlocuirea îmbinărilor.

Soluții antimucegai care îți protejează sănătatea

Pentru a curăța eficient mucegaiul, este necesar să folosești soluții profesionale, care, pe lângă faptul că elimină petele de igrasie, au și proprietăți ce împiedică reapariția acestora. Iată care sunt recomandările noastre.

Absorbant de umiditate Bison Air Max

Pentru prevenție poți utiliza un produs care absoarbe apa și reduce excesul de umiditate, acesta fiind unul dintre principalii factori care conduc la apariția de mucegai.

Bison Air Max este ideal pentru reducerea condensului în spațiile lipsite de ventilație cu volumul de până la 60 m³, precum: rulote, bărci, dulapuri de bucătărie, mansardă, pivnițe, spații auxiliare, living, șifonier, case de vacanță, depozite, magazii, beciuri, spălătorii etc.

Este un dispozitiv silențios care nu consumă energie electrică. După aproximativ trei luni, rezerva poate fi înlocuită cu una nouă din gama AirMax sau AirMax Turbo.

Soluție antimucegai cu pulverizator Bison

Soluția cu pulverizator de la Bison are proprietăți excelente antimucegai și poate fi utilizată atât în interior, cât și în exterior, în spații precum băi, bucătării, beciuri, fațade, balcoane, jardiniere, pereți, pardoseli, îmbinări.

Distruge eficient mucegaiul, petele de igrasie, algele și mușchiul, acționând rapid, în doar 10 minute. Se folosește rapid și ușor, datorită pulverizatorului cu două funcții, care permite aplicarea spumei pe suprafețe verticale și greu accesibile sau aplicarea de spray pe suprafețe extinse.

Pentru spații precum camerele de zi și dormitoare, îți recomandăm varianta de soluție antimucegai Bison cu formulă lipsită de clor.

Soluție de curățare a mucegaiului Mellerud

Soluția sub formă de spray de la Mellerud este ideală pentru a distruge mucegaiul din spațiul de locuit, piscină sau saună. În plus, are proprietăți de albire și dezinfectare, fiind ideal și pentru baie sau spații sanitare. Poți utiliza această soluție care face parte din gama celor profesionale pe suprafețe de tip gresie, faianță, pereți, tavane, zidărie, lemn, materiale plastice și etanșeizanți siliconici.

Tot de la Mellerud îți recomandăm soluția sub formă de gel activ pe bază de oxigen, cu formulă lipsită de clor. Aceasta este potrivită pentru suprafețe rezistente la acizi și pentru înlăturarea peliculei biologice de pe îmbinări, din scurgeri și de pe cabinele de duș. Deține proprietăți speciale, conferind luciu suprafețelor din ceramică și din crom. Totodată, este sigur pentru utilizare în dulapuri și frigidere.

Aditiv pentru prevenirea mucegaiului Mellerud

Tot din gama soluțiilor folosite pentru prevenție îți recomandăm aditivul de la Mellerud, care poate fi adăugat în materiale de construcții și vopselele solubile în apă, în etanșeizanți, mortar, ipsos și adezivi pentru tapet.

Rolul unui astfel de produs este de a preveni apariția mucegaiului, ciupercilor și algelor, în special pe punțile reci, zonele cu probleme de la colțuri, precum și zonele care nu sunt ventilate suficient. Se poate utiliza și pentru recondiționare, în zonele deja afectate de igrasie.

Soluție de curățare pete de mucegai Vitex Kitchen & Bath

Vitex Kitchen & Bath este o soluție ideală pentru pregătirea pereților și tavanelor pe care urmează să fie aplicată vopsea lavabilă.

Această soluție deține certificări care îi atestă eficiența în îndepărtarea algelor și fungilor. Curăță eficient murdăria și petele de igrasie de pe diferite suprafețe din spațiile cu umiditate ridicată sau cu concentrații mari de vapori de apă, cum ar fi băi, bucătării și beciuri.

Ai grijă de sănătatea ta și a familiei tale, asigurându-te că aerul din locuință este curat și alegând să utilizezi o soluție din gama celor profesionale, pentru eficiență maximă. La Econstrukt îți punem la dispoziție variante cu care poți preveni apariția mucegaiului sau cu care poți elimina petele de igrasie și mucegaiul care s-au instalat deja pe suprafețe. Consultă întreaga gamă de produse din magazinul nostru online și alege-le pe cele potrivite nevoilor tale.

Produse recomandate